Plouă de sus,/ Din norii cărunți,/ Plouă de jos,/ Din adânc de pământ,/ Plouă în zori/ Și plouă-n amurg/ Și-mi plouă-n cuvinte/ Grele de plumb.// Mă plouă în gânduri/ În nopți fără somn,/ Mă plouă și-n vise/ De pot să adorm,/ Și-n vene îmi picură ploaie/ În toamna cu branule/ Pe brațe.// Și plouă-n aleile toate,/ Pe banca albastră/ Cu frunze/ Lipsite de șoapte,/ Plouă cu vânt/ Și plouă cu teamă/ Într-o lume în care/ Poezia-i banală. (”Atâta ploaie…”)
Coralia Coca Drăgan (CCD) ne-a prezentat un grupaj de poeme în care o regăsim mai laică și mai aproape de natură/ peisagistică față de creațiile anterioare; o sensibilitate expusă direct, cu sinceritate acută și regrete dureroase îi marchează textele scrise într-un stil alecsandrin în care romantismul își dă mâna cu încărcătura pastelară a poemelor.
”În poezii se resimte durerea pierderii. Deși fiecare dintre ele are o frumusețe aparte, mă voi opri asupra a două dintre acestea: «Atâta ploaie» – în care ploaia depășește semnificația unui simplu fenomen meteorologic, devenind o metaforă a însăși vieții, o viață copleșită de tristețe, sugerată prin versul «ploua în zori». Cea de-a doua este poezia «Prieten mai presus de nume» – în care se conturează o distincție profundă între suflet și inimă: «Te voi păstra în suflet și nu în inimă». De-a lungul poeziei, descoperim că sufletul are o dimensiune divină, fiind etern, în timp ce inima, ca parte a lumii muritoare, este supusă efemerității și se va preface-n oale. Odată cu ea, s-ar pierde și amintirea celui drag, fapt de neconceput pentru eul liric.” (Ramona Marin)
”Poezia CCD este lipsită de personalitate, de identitate, de dinamism. În urma unei prime și simple lecturări, ai impresia că toate poeziile sunt, de fapt, una singură. Citez un exemplu din poezia «Atâta ploaie»: «Și plouă cu teamă/ Într-o lume în care/ Poezia-i banală». Urmează «Cernerea»: «Între gânduri răvășite, într-o zbatere fluidă ce-mi inundă sufletul»… – poezie care creează o impresie că este continuarea primei poezii etc.” (Matei Ungureanu)
”Am remarcat o frământare interioară, însă ea nu supraviețuiește dincolo de text, întrucât nu se ține cont de economia cuvântului. Stéphane Mallarmé susținea că a numi un obiect înseamnă să suprimi trei sferturi din farmecul poemului, principiu care ne apropie de frumusețea sugestiei. Eu nu am trăit experiența poeziei parcurgând aceste texte. Mi-ar fi plăcut să insiste pe ideile filosofice (dihotomia munte-abis), să pătrundă mai în profunzimea lor, să renunțe la multele cuvinte care nu spun ceva nou și să facă trimiteri prin care să-l pună la treabă pe cititor.” (Sabina Penciu)
”CCD are un fir liric de lumină, încercând să-l ducă până la capăt peste suferința exprimată aici, în urma pierderii unui bun prieten: «În toamna cu branule pe brațe». Locul tragediei este: «Unde munții nu mai au raze… sub gheața fragilă». Sufletul autoarei se transformă într-un reporter plecat prin natură să refacă zona întâmplării accidentului: Muntele este o morgană. Citez: «Am aflat prea târziu că orice înălțare își ascunde-n sân și abisul». Sufletul poetei revine în final în lumină: «Un fir de lumină viu care nu se stinge… și… spre raza de soare… ne cheamă».” (Maria Rodica Patraș)
”O poezie tristă care se vrea, cumva, bacoviană, dar care este, mai degrabă, melodramatică.” (Ioan Gh. Tofan)
”Tristețe, deznădejde, abandon și resemnare – acestea sunt cuvintele ce mi-au fost sugerate de aceste texte.” (Cristi Chivu)
”De data asta, ne-a prezentat o verbalizare în cuvinte și în gânduri, într-o curgere firească și continuă.” (Ecaterina Mihăiescu Păun)
”Textele citite amintesc cumva de influența unui curent Romantic târziu. Poeziile au o anume trăire, dar ea nu este esențializată până la a transcende, se oprește la forme și formule deja scrise, are un inventar de simboluri redus, plus că nu are aproape deloc figuri de stil, care să o îmbogățească. Expresia artistică, atât cât este ea realizată, are truisme și locuri comune, care trag în jos din punct de vedere valoric poeziile. Iar forma în care este turnată substanța lirică este simplistă și nevalorificată din punct de vedere artistic și liric.” (Stela Iorga)
”Poezia o folosim de multe ori ca o terapie interioară personală, dar cred că la CCD ar trebui mai multă metaforă și sugestie; are sonuri din Bacovia; are și multă sensibilitate și simplitate; îi trebuie mai mult curaj; îi sugerez să scrie texte care să conțină cât mai mult în cât mai puțin; se vede o evoluție valorică și ideatică.” (Anca Șerban Gaiu)
Vineri, 20 noiembrie, la ora 18,00, la Centrul Cultural ”Dunărea de Jos”, va citi Dumitru Viorel Neagu.
Ion Avram







